Podcasturile prind din ce în ce mai mult avânt în România și pentru că tot mai mulți sunt în căutarea de podcasturi bune românești, am zis să fac listă cu cele mai relevante, din punctul meu de vedere

După o perioadă în care podcasturile nu au reușit să prindă foarte bine pe la noi, lucrurile au început să se schimbe și în utimul timp au apărut destul de multe. Iată care sunt cele mai relevante:

  • Podcastu’ lui Katai — Podcastu’ lui Katai este o provocare personală facută de Robert Katai. Tema podcastului este “Despre marketing și viață” pentru că tot ce vedem în jurul nostru are legatură cu aceste două subiecte.
  • HURDUcast (Apple / Google) — Acesta este podcastul lui Marian Hurducaș, manager Necktie Agency, trainer și fost jurnalist de radio. Se discută despre comunicare, marketing, presă, business, succes și mai ales eșec. Invitații sunt din toate domeniile, însă cu siguranță vei avea idei noi de reținut și chiar de pus în practică. Nu toți cei pe care-i auzi aici sunt vedete consacrate. De unii poate n-ai auzit niciodată, dar sunt oameni care au făcut ceva notabil în domeniul lor de activitate sau pentru comunitate, și care îți pot aduce un plus de cunoștințe. 
  • România, știi bine (Apple / Google) — După o mulțime de reportaje care au dus inclusiv la schimbarea legilor din România, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Rareș Năstase lansează “România, știi bine”.
  • Pe bune — Pe Bune este un podcast produs de revista DoR. Gazda emisiunii este Andreea Vrabie. Fiecare episod prezintă povestea de viață a unui om creativ, cu toate problemele, momentele de îndoială, fricile și bucuriile pe care le trăiești atunci când faci ceva în care crezi.
  • George Buhnici | #IGDLCC (Apple / Google) — Acesta este podcastul lui George Buhnici. Un serial în care povestesc despre lucrurile care mă interesează, pasionează sau… enervează.
  • Podcastu de istorie (Apple / Google) — Primul podcast de istorie a românilor care încearcă să acopere povestea României din preistorie până în epoca modernă.
  • Burzcast (Apple / Google) — Saptamanal, discutam despre tehnologie, unelte pentru productivitate, podcasting, gaming, antreprenori si oameni care te vor inspira sa ajungi mai bun.
  • Podcastul de EQ (Apple / Google) — Cu o experienta de peste 10 ani în studiul naturii umane, Zoltan Veres şi-a dedicat viaţa să descopere şi să înţeleaga “biologia emoţiilor” din corpul uman. Este certificat și acreditat internațional de către “Six Seconds” în Dezvoltarea Inteligenței Emoționale şi sustine constant training-uri, seminarii, workshop-uri și ședințe de coaching, bazate pe principiile inteligentei emotionale. Este Speaker, Trainer & Coach la REFLEQT şi şi-a propus ca prin activitatea sa, să dezvolte abilitatea secolului 21 – inteligenţa emoţională, în cât mai multe persoane.
  • UPGRADE 100 by Dragos Stanca (Apple / Spotify) — O emisiune de cultură, informare și educație în comunicare digitală și tehnologie, realizată de unul dintre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu.

+ M.C.N. Podcast — M-am reapucat de podcast si am avut placerea de a-l invita pe Sebastian Dobrincu “self-made teen milllionare”, adica un tip foarte destept nu doar business wise cat si emotional. E primul episod de podcast filmat pentru Youtube, cu ghinion, pentru ca de la jumatate a cazut programul de inregistrare. Sper sa va placa si sa invatati niste chestii de la omul asta.

Voi ce podcasturi românești mai ascultați?

Leave a Reply